Pachete promoționale noi: Pachetul de Paște și pachetul de grătar!

cropped-Logo-original-valahia-b-1.png

S-a lansat “Valahia”

Birmingham, 18 octombrie 2021 – Dancle Meat Factory LTD, prima fabrică românească de produse alimentare cu specific românesc de pe teritoriul Marii Britanii, a anunțat astăzi că a devenit operațională și a demarat producția de preparate și semipreparate din carne. Brandul sub care se vor comercializa produsele este “Valahia”, marcă înregistrată în UK.

  • Investiția în construcția și utilarea fabricii ultramoderne s-a ridicat la £3 milioane;
  • Fabrica a fost deschisă cu scopul de a satisface cererea tot mai mare pentru produse alimentare cu specific național din partea comunităților de români și est-europeni care trăiesc și muncesc în Marea Britanie;
  • Produsele Valahia vor fi distribuite pe scară largă pe teritoriul Marii Britanii, în peste 700 de magazine alimentare românești sau est-europene.
  •  

Dancle Meat Factory, aflată în Birmingham, UK, este dotată cu tehnologie de ultimă oră pentru procesarea produselor din carne proaspătă. Produsele “Valahia” sunt pregătite după rețete românești, folosind fum natural de fag, ierburi de grădină și condimente îndrăgite de români. Sortimentația variată include produse proaspete din carne de porc, vită sau oaie cum sunt mici, cârnați, ceafă barbeque, pastramă, cotlet sau ceafă frăgezite și produse preparate: kaiser, scăriță, slănină și multe altele. Produsele sunt ambalate în atmosferă controlată, cu materiale regenerabile și sunt 100% sigure pentru consumatori, întrunind toate condițiile de calitate, igienă și siguranță alimentară.

Fabrica are în prezent o echipă de 20 de angajați români și o capacitate de producție ce se ridică la 15 tone zilnic, cu posibilitatea creșterii acesteia în funcție de cererea de pe piață. Compania dispune de un lanț de distribuție extins, produsele ajungând de la linia de producție la consumatorii de pe întreg teritoriul Angliei în doar 24 de ore, păstrându-și prospețimea, calitățile nutriționale și savoarea.

Am lansat Valahia cu sortimentatia pentru grătar din dorința de a oferi compatrioților nostri care trăiesc în Marea Britanie produse proaspete, delicioase și usor de pregătit. Intenționăm să creștem oferta de produse până la 150 de preparate și semipreparate în următoarea perioadă. Miza noastră este menținerea calității pe termen lung. Sperăm să devenim în curând brandul preferat de comunitățile de români si est-europeni din UK”, au declarat reprezentanții Dancle Meat Factory.

Despre companie

Dancle Meat Factory este prima fabrică românească de pe teritoriul Marii Britanii si se află în Birmingham, Anglia. Operațională din luna octombrie 2021, compania produce o sortimentație bogată de produse proaspete și afumate, preparate și semipreparate din carne de porc, vită și oaie, pregătite după rețete românești. Produsele “Valahia” sunt comercializate în peste 700 de magazine alimentare cu specific românesc sau est-european din UK.